CHIAR DACĂ ...

Chiar dacă mi-i glasul un foşnet de vânt
Ce plânge nostalgic pe crengi de smochin
Eu tot pentru Domnul cel bun şi preasfânt
Cânta-voi cu lacrimi sau doar cu suspin.

Chiar dacă mi-e harfa prea veche şi-n piept
Lovesc tot mai aprig săgeţi arzătoare
Eu, totuşi, mereu către Cer mă îndrept
Ca floarea-n grădină spre darnicul soare.

Chiar dacă nu caut un nume sonor
Pe ţărmul de vise din lumea cântării
Mi-e sufletul plin cu poeme de dor
Ce cântă şi astăzi minunea-mpăcării.

Un templu minciunii nicicând nu zidesc,
Ci doar Adevărul mă cheamă din zori
Pe-ngusta cărare cu drag să trudesc
Purtându-mi o cruce cu lacrimi de flori.

Repet multe sensuri, aceasta o ştiu:
Prin vorbe-nvechite de timp şi de Om
Un simplu ecou în al lumii tumult
Mi-e glasul ce-adie ca vântul în pom.

Mi-s vorbele mele profeţi sau cazanii?
Le simt ca şi-o oaste pornind la război.
Cu munţi de păcate lovi-vor duşmanii.
Cuvântul mi-i scutul în vremi de nevoi.

Aştept o chemare, un glas bărbătesc,
Să-mi spună în şoaptă: „Fii gata de zbor!”
Chiar dacă-i doar vântul azi solul ceresc
Pe Mirele vieţii Îl cânt şi-L ador.