ANIVERSARE
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Destainuiri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 18/05/2011
ANIVERSARE

„Vedem cum ni se duc anii ca un sunet.”
(Ps.90.9)

Când viaţa ta încet se stinge
Ca şi o stea pe firmament
Priveşte cerul mai atent
Şi lacrima ce se prelinge.

Deşi e trecătoare viaţa
Cu ce-i frumos şi greu în ea,
Dacă urmezi cărarea Sa
Isus îţi luminează faţa.

Adu azi jertfa mulţumirii
Celui ce trece peste ani.
El ţi-a dat pâine, casă, bani
Şi harul sfânt al mântuirii.

Cu El tu ai trecut în viaţă
Prin multe grele încercări,
Prin bucurii şi întristări,
Prin viscol, vânturi sau prin ceaţă.

Dar ce ţi-ai strâns în veşnicie
În veci de veci se va păstra.
De Domnul de vei bucura
De-ai fost cu El în părtăşie.

Noi îţi dorim mulţi ani pe cale.
Să-ţi fie viaţa sfânt prinos
Adus lui Mesia, Cristos,
De ziua-ntâmpinării Sale!

Când ne-om întoarce către Casă
Şi-n drum tu ne vei fi smochin
Să-ţi dea Isus şi ploi şi soare
Ca să ajungi la rod deplin.

Ţi-om binecuvânta odihna
Sub umbra ta în miez de zi
Când Domnul va mânca din rodul
Cu care tu Îl vei primi.






Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3623
  • Export PDF: 74
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.