Nădejdea mea e El

Și chiar desculț și frânt de greu,
Și din țărână frământată cu lacrimi,
Suspinul meu se-nalță sus,
Mai sus de sus, spre El!

Cu ochi plini de lacrimi de dor,
Căci frământarea lutului,
Cu mâini divine, aduce forma
Vasului spre folosința cea divină!

Nu-i nimic pe întinderea de ceață
Pe care omenirea și-o dorea,
Ci doar în zarea ce s-arată mai sus,
Ce ochi de tină nu pot vedea.

Drag creștin, ce vrei tu apă
Și să trăiești mereu, mereu,
Trăiește numai în smerenie cu
Viața plină din seninul cer divin.

Așa va fi și strămutarea ta deodată,
În paradisul Celui Sfânt!