Lumina izbăvirii

Poezie creștină

Nu văd nicio lumină,
Niciun zori în încercarea mea,
De om cu fruntea ridicată,
Cu semnul adevărului lăsat
În cuget și în faptă,
Aș vrea să fiu de El salvat!

Și Noe, în așteptarea pe ape,
Plutea privind spre cerul înstelat,
Crezând că-n zarea ce se-arată
Va fi un nou început binecuvântat.

Și Domnul Și-a adus aminte
De Noe, omul încercat,
Și, după-atâta așteptare,
Din nou lumina s-a arătat.

Așa și ție, dragă frate,
Când zorii speranței vor apărea,
Să știi că Domnul niciodată
Nu uită făgăduința Sa.

Căci chiar de pare că întârzie,
Nu-i părăsire, nici uitare,
Ci doar o sfântă întărire
În inima de lut, prin credință și răbdare.

Și norii vor cânta cu fiii Lui,
În corul ce se-nalță minunat,
Iar tu vei înțelege-atunci
chemarea,
Prin jertfă, la Cuvântul Său lăsat.

Căci Domnul veghează-n taină,
Fără glas și fără de cuvânt,
Iar lutul, frământat prin jertfire,
Primește chip ceresc pe-acest pământ.

Și astăzi, frate drag, rămâi
În ascultare și-n credință,
Căci vasul se zidește-n taină
Prin focul sfânt al suferinței.

Iar chipul lui, în încercare,
Se modelează ne-ncetat,
Căci vasul poartă-n sine chipul
Celui ce pentru noi S-a crucificat!