Când Dumnezeu a zis să fie
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 10/11/2026
1 / 1 ▲
Când Dumnezeu a zis, , să fie "
autor. Diana G. U.

Când Dumnezeu a spus să fie,
Pământul, cerul a creat,
El a zidit uscat și ape,
Cuvântul Său e ascultat.

Doar mâna Lui a pus hotare,
E Creator fără-nceput,
Creația Lui i se-nchină,
Cum El a zis, s-a și făcut.

El a numit lumina ziuă,
De noapte-atunci o despărțea,
Crea și omul din țărână,
Valoare prin suflare-i da.

Luminători năștea pe ceruri,
Și stele vii a așezat,
Să ne vestească-n noapte viața,
Puterea Lui de Împărat.

Nimic nu-i este greu să facă,
Prin El făcute toate-au fost,
El poate apele desparte,
Chiar și pustiului dă rost.

El naște sfintele izvoare,
Acolo unde n-ar putea,
Vre-o dată omul ca să facă,
Ce la-nceput Dimnul făcea.

A-ntins albastrul cel de ceruri,
Vrstește slavă Lui mereu,
Pământu-i poartă urma-n toate,
Căci numai El e Dumnezeu.

El ține stelele-n poruncă,
Dă soarelui un viu apus,
Răsare zorii dimineții,
În toate e văzut Isus.

El face iarba să răsară,
Tot rodul stă în mâna Sa,
Și fiarele, și pești de mare,
Doar Dumnezeu poate crea.

O veșnicie îl cuprinde,
Un glas și lumea s-a născut,
Doar prin Cuvânt a luat ființă,
Pământul, cerul la-nceput.

Toate vestesc că El există,
În toate-i Dumnezeu văzut,
E-nțelepciunea negrăită,, , Așa să fie", s-a făcut.

Așa a început zidirea,
Ce a-nceput... El a sfârșit,
Și tot prin El va fi-mplinită,
Lucrarea până la sfârșit.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 9
Opțiuni