Liberi și goi

Plouă acum.

Ce frumoasă e toamna!
Se preling picurii de ploaie pe geam,
iar frunzele...
cât foc e în ele!
Se desprind ușor și joacă în vânt.

Cine ar bănui că moartea e atât de mișcătoare, atât de unduitoare?
Pare că se prinde în horă cu ploaia și vântul.

Și copacii rămân goi, așa ca mine...
Cine să-i mai aline?
Cine să-i îmbrace iar în verde?

Vântul a ademenit frunzele,
ploaia le-a promis marea,
șoptindu-le că vor pluti câteva ceasuri, poate zile,
până când nu vor mai fi decât apă și vânt.

Doar să renunțe la crengi și vor fi libere...

Ca noi, oamenii:
liberi și goi.