Când vânturi bat cu ură peste mine,
Și valuri mari se înalță în drumul meu,
Ridic privirea, Doamne, către Tine,
Căci ajutorul meu ești numai Tu.

Când pâinea-i amară și noaptea-i lungă,
Când ochii mei de lacrimi sunt brumați,
Te rog, Isuse, mâna Ta să ajungă
La cei ce plâng și se simt părăsiți.

Am fost de multe ori fără putere,
Cu sufletul de-atâtea ori zdrobit,
Dar Tu mi-ai fost izvor de mângâiere,
Și-n brațul Tău din nou am înflorit.

Nu mă lăsa să uit a Ta iubire,
Nici sângele vărsat pe cruce, sus,
Căci n-am în lume-o altă fericire
Mai mare decât harul Tău, Isus.

Când cei din jur nu vor să mă înțeleagă,
Și drumul meu va fi pustiu și greu,
Ajută-mă să am o inimă întreagă,
Să pot iubi cum m-ai iubit și Tu.

Iar când o fi să-mi vină înserarea,
Și ultimul meu pas va fi făcut,
Să-mi fie cerul sfânt răsplătirea,
Și să Te văd pe Tine, Cel crezut.

Atunci, uitând durerea și suspinul,
Și tot ce în lumea asta m-a durut,
Voi lăuda în veci de veci Divinul,
Pe Cel ce m-a iubit atât de mult.

Isuse, ține-mă pe calea Ta,
Când pașii mei slăbesc sub grea povară;
Cât voi trăi, Tu fii nădejdea mea,
Și nu mă părăsi nicio clipă în seara grea.