Când drumul meu se pierde-n ceață
Și nu mai știu încotro s-o iau,
Ridic privirea către cer
Și-n Tine, Doamne, mă încred.

Când greul vieții mă apasă
Și sufletul îmi este frânt,
Tu ești nădejdea mea cea sfântă,
Tu ești al meu adăpost sfânt.

Când toți din jurul meu se duc
Și parcă singur am rămas,
Aud în inimă o șoaptă:
„Nu te voi părăsi nicicând.”

Când crucea mea devine grea
Și pașii-mi tremură pe cale,
Tu-mi dai putere să mai merg
Și-mi faci lumină peste vale.

Am plâns, dar Tu mi-ai strâns durerea,
Am fost căzut, dar m-ai ridicat,
Când am crezut că nu mai este,
Tu un răsărit mi-ai arătat.

Și am învățat că-n suferință
Se naște-un suflet mai curat,
Că uneori prin încercare
Sunt mai aproape de-mpărat.

Nu cer o viață fără lacrimi,
Nici drum fără de încercări,
Ci doar să fii mereu cu mine
În fiecare dintre încercări.

Iar dacă mâine vine furtuna
Și cerul iar se va-nnegri,
Eu voi rămâne lângă Tine,
Căci știu că Tu mă vei păzi.

Când într-o zi se va sfârși
Cărarea mea de pe pământ,
Voi ști că mă așteaptă-acasă
Iubirea Ta și-al Tău Cuvânt.

Până atunci, Isuse, Doamne,
Ține-mi credința vie-n piept;
Cât timp Tu mergi alături de mine,
Pot trece orice, pot să aștept.