Când zorii blânzi răsar în zare,
Și lumea se trezește-n flori,
Eu Îți înalț o rugăciune, Isuse,
Domnul meu din nori.

Când drumul vieții e-ncercare,
Și lacrimi cad pe-al meu obraz,
Tu mă cuprinzi cu îndurare,
Și-mi dai putere și răgaz.

Când sufletul îmi este frânt,
Și pacea pare că s-a dus,
Aud o voce lină-n vânt:
„Nu te teme, sunt Eu, Isus!”

Tu ai purtat cununa grea,
Și pentru noi ai suferit,
Pe cruce Ți-ai dat viața Ta,
Ca omul să fie mântuit.

O, Doamne, câtă îndurare,
Ce dragoste fără hotar!
Tu ești a inimii salvare,
Al vieții mele sfânt altar.

Iar când voi trece-n veșnicie,
Spre cerul Tău cel minunat,
Te voi slăvi cu bucurie,
Căci Tu, Isuse, m-ai salvat.

Rămâi cu mine-n orice vreme,
Fii candela din drumul meu,
Căci n-am pe nimeni să mă cheme
Cu-atâta dragoste ca Dumnezeu.