De crezi că ești singur pe lume,
Că nimeni nu te-a mai iubit,
Că nu mai ai cui spune
Durerea ce te-a copleșit,
Ridică-ți ochii către ceruri,
Acolo-i Cineva mereu,
Ce-ți știe lacrima ascunsă
Și-ți poartă grijile la greu.

Isus nu te lasă, nu te părăsește,
Chiar dacă lumea te-ar uita,
Când sufletul tău obosește,
El te ridică-n palma Sa.
Când drumul pare fără ieșire,
Când totul pare dărâmat,
El îți aduce mângâiere,
Căci niciodată nu te-a uitat.

De crezi că n-ai cui spune dorul,
Că n-ai un umăr să te-alini,
Vorbește-I Lui în rugăciune,
Și vei simți că nu ești străin.
El te ascultă cu răbdare,
Cunoaște tot ce porți în piept,
Și chiar de treci prin încercare,
Rămâne lângă tine drept.

De crezi că ești pierdut în ruine,
Că tot ce-ai construit s-a sfărâmat,
Să nu uiți că Domnul vine
Să-ți dea putere ne-ncetat.
Îți întinde mâna cu iubire,
Te scoate din al tău necaz,
Și pune-n suflet o nădejde,
Când lacrima îți curge pe obraz.

El nu obosește să te iubească,
Nici brațul Lui nu va slăbi,
Chiar dacă lumea te rănește,
Isus alături îți va fi.
Când nu mai poți păși prin vale,
Când simți că nu mai ai puteri,
El te va duce-n brațe, poate,
Și-ți va da zorii altei zile-n primăveri.

Așa că, suflete, nu plânge
Crezând că totul s-a sfârșit,
Cât timp Isus îți este sprijin,
Nu ești uitat, nici părăsit.
Prin văi adânci și prin furtună,
Prin încercări și prin suspin,
Ține-te strâns de mâna-I bună,
Căci lângă El vei fi deplin.

Iar când puterile te lasă
Și nu mai știi încotro să mergi,
Amintește-ți: El te cheamă acasă,
Și-n dragostea-I poți să te-ntărești.
Căci oamenii pot să te uite,
Prietenii pot să dispară,
Dar dragostea lui Isus rămâne
Aceeași azi și-n veci de veci, comoară!