Când am fost în necaz
și cu lacrimi pe-obraz,
către Tine strigam,
Tu, Isus, ai venit
și-n al meu duh zdrobit
ai pus al Tău balsam!
Cum pot eu răsplăti
tot ce-mi dai zi de zi,
scumpul meu Salvator?
Tu spre mine privești,
ne-ncetat mă iubești,
bunul meu Păstor!
Viața mea Ți-o închin,
sunt al Tău pe deplin,
Creator iubit!
Nu Îți pot răsplăti,
însă Te voi slăvi
pentru infinit!
Slăvit să fie Domnul Isus! Îmi doresc ca aceste poezii să fie un balsam pentru orice suflet și o lumină pe cărarea fiecăruia către cer, spre slava Domnului! Dorința și rugămintea mea sunt ca versurile să nu fie modificate, eliminate sau completate cu alte versuri și, de asemenea, să nu fie modificat numele autorului. Folosirea versurilor în scopul compunerii de cântări este permisă numai cu acordul și colaborarea autorului. Vă mulțumesc pentru înțelegere și respectarea bunei rânduieli. Domnul Isus să vă binecuvânteze! Amin!