Când drumul pare fără soare
autor. Diana G. au.

Când drumul pare fără soare,
Și norii plâng neîncetat,
Tu ești cu mine-n încercare,
Precum ai fost și altădat’.

Când se cutremură ființa-mi,
Sub greul crucii de purtat,
Tu-mi întărești din nou credința,
Și nu mă lași încovoiat.

Nu-mi iei povara de pe umeri,
Dar îmi dai har s-o pot purta; l,
În orice pas al suferinței,
Se vede numai mâna Ta.

Când orice glas din jur mă doare,
Și sunt lovit pe nedreptate,
Tu-mi ești izvor de alinare,
De-alinul Tău mereu am parte.

Prin greu credință-mi strălucește,
Ca aurul curat în foc,
Iar omul nou se zămislește,
Prin harul Tău, în orice loc.

Nu este vale prea adâncă,
Să nu cobori și Tu în ea; l,
Nici noapte-atât de-ntunecată,
Să-mi stingă raza Ta din stea.

Tu numeri lacrimile mele,
Nici una nu se pierde-n vânt,
Le strângi cu drag în a Ta carte,
Ca semn al luptei pe pământ.

Când toți mă părăsesc în taină,
Iubirea Ta rămâne vie,
Tu ești Același ieri și astăzi,
Și-n veci aceeași temelie.

Cuptorul nu mă nimicește,
Ci mă apropie de Cer,
Căci orice rană adâncită,
Primește-al harului mister.

De-aceea nu privesc spre valuri,
Ci ochii-mi stau mereu în sus,
Corabia nu se scufundă,
La cârma ei ești Tu, Isus.

Iar când voi trece peste toate,
Și lupta mea se va sfârși,
Acei ce m-au lăsat în urmă,
La brațul Tău mă vor zări.

Slăvit să fii întotdeauna,
Și înălțat să fii mereu,
Că niciodată-n încercare,
Nu m-ai lăsat să-mi fie greu.
Amin