Străjerii dimineții
autor. Diana G. U.

Străjerii dimineții, urcați pe turn de veghe,
Cu sabia în mână, luptați în timp venit,
Nu ațipiți o clipă, aproape e răpirea,
Căci vremea azi trăită, e vreme de sfârșit.

Cu candela aprinsă, voi fiți un far pe ape,
Ce tulbură pământul, trezit să fie-acum,
Aproape-i judecată, să n-aveți oboseală,
Să nu cădeți în luptă, căci e sfârșit de drum.

Fiți foc ce nu se stinge, aprinși doar în iubire,
Căci dragostea e arma, ce poate izbăvi,
Feriți-vă de ură, dar și de amăgire,
Străjerilor... căci vine, Acel ce va veni.

Să fiți fără de teamă, căci harul vă-nsoțește,
Nu-l risipiți o clipă, pământul a robi,
Ogorul sfânt e locul, unde v-a pus Stăpânul,
În el lucrați întruna, și pentru cer rodiți.

E ultima veghere, fiți treji căci vine Domnul,
Să vă găsească haina, curată El ar vrea,
Căci haina cea pătată, nu are loc în ceruri,
Vegheați, căci prin veghere, curați ve-ți rămânea.

Cu ochii către ceruri, vegheați sub raza serii,
La poarta dimineții, acum voi vă aflați,
Va umple-ntreaga zare, de slava Sa cerească,
Dar până-atunci... de strajă, să stați și să vegheați.

Se v-auzi strigarea, morminte va deschide,
Și vor zbura la ceruri, acei ce-au așteptat,
Acei ce prin credință, ei l-au slujit pe Domnul,
Acei ce-n câmp de luptă, plângând ei au vegheat.

E noaptea așteptării, e ceas de zori de ziuă,
Pentru Împărăție, voi să vegheați mereu,
Și gândul către ceruri, voi să aveți într-una,
Și teamă cea mai sfântă, de El... de Dumnezeu.
Amin