Sub spinii grei a înflorit
autor. Diana G. U.

Sub spinii grei a înflorit,
O primăvară vie,
Cu soare blând, măngâietor,
Și-un drum spre veșnicie.

Iubirea se jertfea pe-un lemn,
S-aducă mântuire,
Pentru iertare El murea,
Și plâns de fericire.

Din rana Sa curgea doar har,
Căci împlinea cuvântul,
Cu jertfă sfântă pe altar,
Oprea furtuni și vântul.

Sub sânge sfânt care s-a scurs,
Se ascundea-mpăcarea,
Cu Cel ce morții învia,
A despărțit și marea.

Sub bicele ce l-au lovit,
Se arăta dreptatea,
Durerea Lui ne-a mântuit,
Deplin făcându-și partea.

Pe umăr o povară grea,
Ducea fără să spună,
Ca este grea, că nu-i a Sa,
Că vremea-i grea sau bună.

Privirea Lui n-a măsurat,
Durerea, suferința,
El toat-asupra Sa lua,
S-aducă biruința.

S-aducă soarele pe cer,
În noaptea-ntunecată,
Lumina Lui peste acel,
Care spre cer se-ndreaptă.

Dumnezeiescul dar ceresc,
Murea plin de lumină,
Să fie astăzi ridicat,
Un suflet ce suspină.

Să fie omul credincios,
Puternic și prin vale,
Prin jertfa Lui se deschidea,
Spre veșnicii o cale.

Acolo cerul s-a deschis,
Să ierte tot păcatul,
El toată vina a purtat,
Fiind nevinovatul.

Pe cruce dragostea stătea,
Fără de vină, pată,
Dar ea întruna clocotea,
Sub bici... nevinovată.

Să prețuim cerescul dar,
Ce-a părăsit divinul,
Să bea amarul din pahar,
Să știe ce-i suspinul.

Și pentru noi El a urcat,
Sub crucea blestemată,
Întreaga vină a purtat,
De El nemeritată.
Amin