Durerea încă doare
autor. Diana G. U.

Durerea încă doare, deși știm unde ești,
La Domnul, unde pacea nu va avea sfârșit,
Dar dorul cea rămas, ne spune cât lipsești,
Și fiecare clipă ne pare-un infinit.

Știm bine că-n lumină, nu mai cunoști suspinul,
Nici lacrima, nici noaptea, nici umbra vre-unui greu,
Dar noi purtăm în suflet, tăcerea și destinul,
De-a merge mai departe, privind spre Dumnezeu.

Ne-ai părăsit prea iute... așa ni se tot pare,
Ca floarea dimineții, luată de un vânt,
Iar casa fără tine, păstrează-n a ei colțuri,
Ecoul unui zâmbet, rămas pe-acest pământ.

Durerea ne apasă, și nu găsim cuvinte,
Se frâng tăceri în suflet, și lacrimi curg mereu,
Ne-ntoarcem fără voie, spre clipe dinainte,
Și-n tot ce-a mai rămas, strigăm spre Dumnezeu.

În fiecare seară, se-așterne iar tăcerea,
Și parcă totul poartă, amprenta unui dor,
Ne este greu să umplem, cu zâmbete durerea,
Când lipsa ta apasă, tot mai sfâșietor.

Sunt scaune ce-așteaptă, sunt glasuri ce te strigă,
Sunt inimi care speră, să te-auzim venind,
Și-n orice amintire, durerea se ridică,
Ca valul peste țărmuri, tăcut, dar mistuind.

Sunt răni pe care timpul, nu poate să le-nchidă,
Și dorul fără margini, ne însoțește-n drum,
Căci locul gol de tine, ne spune fără vorbe,
Cât de adâncă-i rana, ce o simțim acum.

Dar credem, vine ziua, când trâmbița suna-va,
Se va deschide cerul, în slava Celui Sfânt,
Va fi o revedere, și nimeni n-o să spună,
Cuvântul despărțire, pe noul legământ.

Până atunci, iubite, ne sprijinim pe harul,
Ce vindecă încetul, chiar inima ce-a frânt,
Căci Dumnezeu ne ține, și ne alin-amarul,
Iar tu trăiești în slavă... noi, plângem pe pământ.

Acolo ești acasă, iar noi suntem pe cale,
Cu ochii către cerul, ce ni te-a dăruit,
Și chiar dacă durerea, apasă peste vale,
Nădejdea ne șoptește: în El... ne-om întâlni.
Amin