Din valea plânsului urcăm
autor. Diana G. U.
Din valea plânsului urcăm,
Spre răsărit de soare,
Spre malul grelei suferinți,
Spre sfânta îndurare.
Prin sânge sfânt pace-am primit,
În lupta prin credință,
Mereu luptând privind în sus,
Primi-vom biruință.
Prin valul apei ridicat,
Se-aude azi cântarea,
Și nimeni nu ne poate-opri,
În fața noastră-i zarea.
Cu dor aprins privim în sus,
Spre locul ce ne-așteaptă,
Dar pân-atunci de veghe stăm,
Spre judecata dreaptă.
Cu plâns de greul așezat,
Adeseori pe cale,
Neobosiți doar alergăm,
Biruitori prin vale.
Nu ne apas-al vremii foc,
Venit să nimicească,
Căci urma care ne-a lăsat,
E sfântă... spre acasă.
Când pașii noștri vor slăbi,
Sub crucea apăsătoare,
Tu ne vei da din nou puteri,
Și sfântă alinare.
De multe ori suntem loviți,
Dar nu lași în vale
Doar brațul Tău ne-a sprijinit,
Când greu ne-a fost pe cale.
O, Doamne-al nostru Salvator,
Ce ne-nsoțești în toate,
E lupta grea, dar ești cu noi,
Nimic nu ne desparte.
Prin umbre reci din nopți târzii,
Cu noi e harul vieții,
Spre clipa când te-om întâlni,
Spre zorii dimineții.