Când drumul pare greu de străbătut
autor. Diana G. U.

Când drumul pare greu de străbătut,
Prin foc de suferință și durere,
Credința port în inimă atunci,
Și teama nopții grele-ndată piere.

Nu sunt zdrobit de noaptea-ntunecată,
Oricât de lungă-n fața mea ar fi,
Lumina cea divină mă-nsoțește,
Cu ea nu pot în noapte rătăci.

Când valurile lumii mă lovesc,
Furtuna-ncearcă iar să mă-ndoiască,
Privesc spre cer și pace regăsesc,
O forță ce începe să mă crească.

​Nu sunt eu singur pe acest pământ,
Chiar dacă pașii obosiți mă dor,
Purtat de-al rugăciunii sfinte vânt,
Primesc din cer mereu un ajutor.

Prin văi adânci și pline de suspine,
Unde speranța pare ca apus,
Găsesc un fir de har ce mă susține,
Să pot privi în vale spre Isus.

​Nici rănile ce s-au deschis pe cale,
Nici spinii ce-mi rănesc adesea pașii,
Nu vor opri cântarea mea în vale,
Chiar dacă-n umbră se pitesc vrăjmașii.

​Căci dincolo de norii de tristețe,
Se-ascunde un senin nepământean,
O zi eternă, vie frumusețe,
Ce mă așteaptă dincolo de-ocean.

Adesea oboseala mă doboară,
Și simt că pașii mei sunt tot mai grei,
Dar o suflare blândă de vioară,
Îmi umple sufletul cu noi scântei.

​Căci nu printr-o putere-a mea ce-i slabă,
Străbat adâncul lumii de păcat,
Ci Mâna care stelele le poartă,
Mă ține strâns și nu m-a lepădat.

​În fiecare timp din încercare,
Se naște lauda pentru Isus,
Și-nveți că-n noaptea cea mai arzătoare,
Lumina Lui nicicând n-are apus.
Amin