Nu plângeți stinși de întuneric
autor. Diana G. U.

Nu plângeți stinși de întuneric,
Când cel iubit s-a dus în zbor,
Căci dincolo de-astă durere,
Rămâne puntea cea prin dor.

​El n-a pierit în umbra rece,
Ci s-a mutat în marea zi,
Unde durerea lumii trece,
Acolo moarte nu va fi.

​E doar o trecere din lume,
Un pod spre veșnicul senin,
Chiar dacă timpul ne desparte,
Suntem legați de-un fir divin.

​El a plecat c-un pas 'nainte,
În țara fără de suspin,
Păstrați-l viu în rugăciune,
El este-n locul cel divin.

​Nu-i despărțire pe vecie,
Ci doar o noapte de vegheat,
Iubirea sfânt-o să rămână,
În Cerul mare și curat.

​Să nu lăsați ca întristarea,
Să stingă candela din piept,
Căci steaua răsărită-n noapte,
Vă luminează drumul drept.

​Priviți spre zarea cea senină,
De unde mila va veni,
Căci cel plecat e în lumină,
În clipa fără de sfârșit.

​El vă veghează din mărire,
Vă lasă pacea ca un semn,
Și în tăcuta despărțire,
Vă dă un blând și sfânt îndemn.

​Tristețea se va șterge toată,
Când zorii noi vor răsări,
Și-n casa cea Dumnezeiască,
Cu drag ne vom reîntâlni.

​Nici-un suspin nu e zadarnic,
Nici lacrimile pe pământ,
Căci totul le preschimbă harul,
Prin veșnicul și sfânt Cuvânt.

​Mergeți cu fruntea spre lumină,
Purtând în suflet chipul drag,
Căci viața este o cărare,
Iar Cerul ne așteaptă-n prag.

​E doar o scurtă așteptare,
O umbră pe un drum trudit,
Căci dincolo de marea zare,
Ne-așteaptă timpul nemurit.

​Iubirea nu se-ngroapă-n tină,
Ea este duh, și zbor înalt,
Cu-o strălucire ce-i deplină,
Precum e piatra de smarald.

​Deci țineți candela aprinsă,
Și alungați orice suspin,
Suntem ca păsările-n ramuri,
Ce își iau zborul spre senin.
Amin