De n-ai fi fost în viața mea
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 13/08/2026
1 / 1
De n-ai fi fost în viața mea
autor. Diana G. U.

De n-ai fi fost în viața mea,
Eu până unde-aș fi ajuns,
La brațul cui aș fi pe drum,
De-ai sta de mine Tu ascuns.

Cine-ar fi fost al meu liman,
Când mare-adânc se tulbura,
Când val după un val venea,
Și vremea bună-n rea schimba?

Cine-ar fi pus în suflet har,
Când totul se părea pierdut,
Și cine m-ar fi ridicat,
Din locul unde-am fost căzut?

Dar Tu ai fost mereu aici,
Când n-am avut nici-un răspuns,
Și m-ai purtat pe brațul Tău,
Când pașii mei n-au fost de-ajuns.

Tu mi-ai schimbat adeseori,
Amarul greu în bucurii,
Și-ai pus lumină-n drumul meu,
Dând sens cărării spre vecii.

Când norii negri se strângeau,
Și cerul nu-mi dădea răspuns,
Tu-mi arătai prin harul Tău,
Când m-alinai fiind răpus.

Mi-ai fost putere la necaz,
Și sprijin când eram căzut,
Mi-ai dat nădejde și curaj,
Când totul îmi părea pierdut.

Iar dacă astăzi pot cânta,
Și pot privi senin spre mâine,
E pentru că în viața mea, Ai fost și ești mereu cu mine.

Și când ajunge-voi eu sus,
La capătul cărării grele,
Voi spune-n fața tuturor:
„Doar harul Lui m-a dus prin ele.”

Atunci voi înțelege clar,
Ce n-am putut vedea pe cale,
Cum m-ai păzit la orice pas,
Și m-ai purtat prin orice vale.

Iar pentru vecii ce vor fi,
Cu inima închinătoare,
Voi preamări Numele Tău,
Izvor de har și de salvare.

Nu am cuvinte să-ți cuprind,
Iubirea sfântă și-ndurarea,
Căci Tu mereu m-ai ocrotit,
Ca să sfârșesc sfânt alergarea.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 8
Opțiuni