Nu e floare mai frumoasă, ca iubirea lui Hristos,
Este viu înmiresmată, drumul ei e glorios.

​Ea oferă mângâiere sufletului întristat,
Și aduce izbăvire celui ce e încercat.

​Nu se uscă niciodată, nici nu cade la un vânt,
Este stânca neclintită și lumina pe pământ.

​Prin calvar și prin durere ea a-nvins și-a triumfat,
Și în inimi care speră, ceru-ntreg s-a arătat.

​Ea coboară ca o rouă, peste sufletu-nsetat,
Și-l ridică din țărână pe acel ce a oftat.

​Nu cere mărire lumii, nu își are-a ei folos,
Căci izvorul ei de viață este Dumnezeu, Hristos.

​Tot pământul se va trece, floarea însă va rămâne,
Ea ne umple azi prezentul și ne dă un ieri și-un mâine.

E pirtată ca tezaur, de creștini pe-acest pământ,
Ea ne duce pân'-n ceruri, în lăcașul cel mai sfânt.

​Ea dă aripi în credință celor slabi și obosiți,
Și îi strânge cu blândețe pe cei singuri și loviți.

​Nu se laudă-n mândrie, nu se lasă la pământ,
E pecetea neschimbată a eternului Cuvânt.

​Când furtuna vieții bate-n drumul ce se-arată greu,
Floarea dragostei ne-arată, mila Lui de Dumnezeu.

​Ea dă pacea cea profundă, care lumea nu o are,
Și transformă orice lacrimi, într-o binecuvântare.

Înfăşoar-adânc de rană, ce ascunsă stă în piept,
Și ne-nvață pe-al ei cale, să înaintăm doar drept.

Nu se stinge la durere, nu se-oprește în mormânt,
Este cel mai de valoare și puternic legământ.

​Când călătoria-aceasta pe pământ se va sfârși,
În splendoarea veșniciei, dragostea ne va primi.

O vom lăuda în ceruri, sus în Raiul luminos,
Căci nu-i floare mai frumoasă ca iubirea lui Hristos!
Amin