Fără mila Ta Isuse, noaptea nu ar asfinți,
Pe o cale spre pierzare, de n-ai fi eu aș păși.

Dar Tu-mi ești călăuzirea, când mă clatin pe cărări,
Și-mi aduci din cer putere, când eu trec prin încercări.

Când se-ntunecă privirea, și speranța pare dusă,
Tu aprinzi din nou lumina, peste inima supusă.

Fără Tine, Doamne sfinte, viața n-are niciun rost,
Rătăceam în marea lumii, fără de vre-un adăpost.

Dar credința mea în Tine, e un scut de neclintit,
Căci pe brațul Tău de tată, nu pot fi eu nimicit.

​Când furtuna vieții bate-n, vasul meu ce e plăpând,
Pacea Ta, adâncă, sfântă, o cobori în al meu gând.

Nu mă tem de valuri grele, nici de noaptea cea mai grea,
Câtă vreme stă la cârmă, Doamne, numai mâna Ta.

​Toată slava, toată cinstea, Ție doar Ți se cuvin,
Pentru harul mântuirii, ce mi-aduce sfânt alin.

În genunchi vin înaintea-Ți, jertfa Ta o prețuiesc,
Și cu inima curată, vreau mai mult să Te iubesc.

Ai turnat balsam pe rană, mi-ai dat haina de mireasă,
Ridicându-mă cu milă, ca să mă îndrept spre-acasă.

Tu ești Stânca mea cea tare, turnul meu de adăpost,
Când în jur e doar furtună, Tu îmi ești cel mai sfânt rost.

Nu mă lași pierdut în noapte, îmi ești Soare și Lumină,
Și-mi reverși în suflet iarăși, har și pacea Ta deplină.

Prin iubirea Ta cea sfântă, am găsit un rost deplin,
Căci în orice împrejurare, nu-mi lași sufletu-n suspin.

Iar când pașii mei s-or stinge, la sfârșit de pe pământ,
Vreau ca Ție-n veșnicie, Domn al milei să îți cânt.
Amin