Mi-e tristă viața pe pământ,
Căci fericirea-i după soare,
Chiar dac-aici suspin și plâng,
M-așteapt-o răsplătire mare.

Mi-e drumul greu prin văi adânci,
Dar cânt sub raze și sub stele,
Chiar dacă glasl mi-e tăcut,
Spre cer mi-e ruga-n vremuri grele.

Mi-e plânsu-amar, întunecat,
Dar bucuria mă-nconjoară,
Mă-nveselește trist când sunt,
Și plânsu-atunci nu mă doboară.

Mi-e stâncă harul minunat,
Ce nu se trece niciodată,
În el salvarea am aflat,
Trimis e de cerescul Tată.

Mi-e pasul printre văi și stânci,
Desculț pășesc pe spini prin vale,
Dar sunt de mână eu ținut,
De Dumnezeu când cânt de jale.

Mi-alină dorul după cer,
Cu mângâierea Sa divină,
El știe și tăcerea mea,
Căci simt și-n ea cum mă alină.

Mi-e grea urcarea-n drumul meu,
Cu lacrimi multe negrăite,
Dar lângă mine-i Dumnezeu,
Simt dragostea cum mă cuprinde.

Ce minunat cu El pășesc,
Sub ploi ce cad din nori de gheață,
Mă-ndrept spre loc Dumnezeiesc,
Și-atunci cand am lacrimi pe față.

Vuiește valul tulburat,
Lovind în barca mea pe mare,
Dar mi-e cârmaci un Dumnezeu,
Puterea Lui margini nu are.

Izvoarele ce curg de sus,
Nu seacă ele nici-odată,
Chiar și-n pustiu sunt adăpat,
De dragostea Lui minunată.

Mi-e inima în bucurii,
Când bate vântul în furtună,
Căci mă îndrept spre veșnicii,
Sub har e vreme mereu bună.

Mi-e greu pe drumul pe pământ,
Să cad iubirea nu mă lasă,
Ea mă conduce zi de zi,
Pe drumul care duce-acasă.
Amin