Ești cel mai frumos
Și nimeni nu-i ca Tine
Pe întreg pământul.
Nimic nu este mai în splendoare,
Nici cerul cu ai lui nori.

Ești cel mai frumos
Și glasul Tău răsună așa de duios,
Și toate Te laudă în splendoare,
Pe Tine, Cel de nedescris,
În versuri, mii și mii de poezii.

Căci cine ar putea să Te descrie în cuvinte,
Chiar dacă ar ști mii și sute de cuvinte?
O, nu ar fi de ajuns,
Căci Tu ești cel mai frumos.

Chiar de ar vorbi mai multe limbi
Și ar încerca să le combine,
Făcând cele mai frumoase cuvinte,
Tot nu Te-ar putea descrie,
Căci Tu ești cel mai frumos.

Cel mai în splendoare,
Și cerul întreg Te laudă pe Tine.
O, măreț Dumnezeu,
Tu ești cel mai frumos.
Pământul întreg Te laudă măiestos.

Te laudă natura într-o armonie,
Cântând cea mai frumoasă simfonie.
Doar cine pricepe a ei simfonie
Poate să înțeleagă ce ea Îți cântă.

Tu ești cel mai frumos,
O, Dumnezeu de nedescris,
În a Ta măreție de necuprins,
În splendoare de vis,
Ești cel mai frumos, de necuprins,
În cele mai frumoase simfonii.

Iar eu Îți cânt,
Căci Tu ești cel mai frumos
De pe întreg pământul,
Din galaxii și univers,
O, Tatăl meu ceresc.