Plângeți-vă azi durerea,
Nu o țineți în zadar,
Căci iubirea pentru Petri,
Face lacrima altar.

Strigați cerului amarul,
Dacă sufletul vă cere,
Fiindcă rana despărțirii,
Nu se stinge în tăcere.

Plânge mama, plânge tatăl,
Frații plâng neîncetat,
Căci un fiu plecat prea tânăr,
Lasă locu-ntunecat.

Lasă-n urmă amintirea,
Inimile ce alină,
Dar și-o suferință rară,
Dusă de cine suspină.

Nu ascundeți azi durerea,
Nici suspinul apăsat,
Să strigați în gura mare,
După cel ce a plecat.

Lăsați lacrima să curgă,
Peste-obraji neâncetat,
Căci și plânsul este glasul,
Dorului adevărat.

Nu vă temeți de tăcere,
Nici de nopțile ce vin,
Căci în lacrimile voastre,
El va fi câte puțin.

Va veni cândva și clipa,
Când amarul va fi lin,
Iar în locu-amărăciunii,
Va rămâne dor divin.

După vremea încercării,
Dincolo de acest hotar,
Ve-ți simți că plânsul vostru,
Nu se pierde în zadar.

Va veni și ziua-n care,
Dorul nu va mai răni,
Când îl ve-ți vedea în față,
Ve-ți putea din nou zâmbi.

Dar până atunci să plângeți,
Plângeți tot ce este greau,
Mai ușoară-i împărțită,
Durerea... cu Dumnezeu.

Astăzi cerul îl păstrează,
Printre îngeri, sus, curat,
Printre razele de soare,
De Isus este purtat.

Cerul lacrimi nu mai are,
Nu mai este nici oftat,
Nici durerea care astăzi,
Prea adânc v-a-ndurerat.

Sufletul îi e în pace,
Printre îngeri, luminos,
Mângâiat de mâna sfântă,
A lui Dumnezeu, Hristos.

Nu mai poartă griji pe umăr,
Nici poveri ce l-au durut,
Căci în slava cea cerească,
Suferința n-a trecut.

Cântă imnuri el în ceruri,
Printre cetele de sus,
Iar privirea lui senină,
Stă aproape de Isus.

Nu-l gândiți doar în morminte,
Rece, singur și uitat,
Ci în pace și lumină,
De iubire-nconjurat.

Căci acolo unde este,
Nu există nici sfârșit,
Numai liniște și viață,
Pentru-al vostru fiu iubit.
Amin
( În memoria lui Petri Barbu)