Eu strig către Tine,
Spre Cel preaiubit,
Doar Tu-mi ești cetatea,
Ce m-adăpostit,
Eu strig către ceruri,
Cântarea îți cânt,
Îți spun sfânt ești Doamne,
Ești sfânt, veșnic sfânt.

Când umbrele nopții
Se-aștern pe pământ,
Tu-mi ești alinarea,
Și pace din gând,
Prin valea durerii,
Tu mergi lângă mine,
Iar sufletul meu,
Se încrede în Tine.

Eu strig către Domnul,
Cu lacrimi și dor,
Îmi dai doar putere
Când nu urc ușor,
Din mâna Ta sfântă
Primesc mângâiere,
Și har peste rană,
În sfântă tăcere.

Tu ești dimineața,
Mereu după nor,
Lumina ce-alungă,
Al nopții fior. l
Tu ești adevărul,
Cuvântul divin,
Izvorul de viață,
Paharul cel plin.

Și chiar dacă lumea,
Mă lasă căzut,
Tu-mi spui cu blândețe:
„Vre-o dat nu te uit,”
În mine-i cântarea,
Și cerul în gând:
„Ești sfânt, Doamne sfinte,
În veci ești Cel Sfânt!”

Când vântul încearcă
Credința s-o sting,
Cu focul iubirii,
M-atingi... să nu plâng,
În ceasul durerii,
Când lacrimi se scurg,
Tu-mi pui peste suflet,
Doar pace-n amurg.

Eu cad pe cărare,
Slăbit și tăcut,
Dar harul Tău, Doamne,
Spre mine nu-i mut,
Privirea-mi ridică,
Spre cerul senin,
Și-mi spui că prin Tine,
Eu pot să înving.

Tu ești Stânca vie,
Pe care eu stau,
Când valuri din mare,
În jur se porneau,
Tu-mi ești mântuirea,
Izvorul curat,
Lumina ce arde,
Atunci când eu cad.

Și-atunci când suna-va,
Cântarea din cer,
Vom merge cu Tine,
Spre sfântul mister,
Cu îngerii slavei,
Cânta-voi mereu:
„Al Domnului este
Tot cerul... și eu!”

Atunci suferința,
Va fi ștersă-n har,
Și nu va mai fi,
Nici o umbră de-amar,
Ci pace eternă,
Și cântec divin,
Cu Domnul în slavă,
Vom fi pe deplin.
Amin