Cât de slab e firul vieții, astăzi ești, mâine nu știi,
Ca o umbră ce se pierde în tăcerea din pustii,

Ne trezim în zori de ziuă, cu speranțele-n pumni strânse,
Dar apusul ne găsește cu priviri de doruri plânse.

Nu lăsa ca visul lumii, să te-atragă-n amăgire,
Bogăția e țărână, ea nu are nemurire,

Strânge pentru cer comoara, unde molia nu sapă,
Și adapă al tău suflet, din a vieții sfântă Apă.

Alergăm după iluzii, strângem praf în pumni de lut.
Dar uităm că drumul vieții, este-un spre necunoscut.

Căci în fața veșniciei, tot ce-i falnic pe pământ,
Se va spulbera ca pleava, dusă iute de un vânt.

​Ridică-ți acum privirea, către porțile de sus,
Căci salvarea și lumina, vin prin Domnul, prin Isus.

Firul slab ce se destramă, va fi-n ceruri împletit,
Într-o haină de mătase, pentru cel ce-a biruit.

​Nu te teme de mormântul, ce apare-n calea ta,
Domnul vieții-n marea slavă, pe toți ne va înălța.

Vom lăsa în urmă plânsul, și acest drum de durere,
Să trăim în nemurire, prin a Sa mare putere.
Amin