Când oamenii te părăsesc
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 28/06/2026
1 / 1
Când oamenii te părăsesc, durerea când apasă,
Când teama cu amarul ei, o clipă nu te lasă,
Când cei din jur nu te mai știu, și parcă nu-i scăpare,
Atunci apare Dumnezeu, ca să îți dea salvare.

Când drumul pare tot mai lung, și noaptea fără stele,
Când parcă totul s-a sfârșit, și vremurile-s grele,
Când parcă singur ai rămas, cand treci prin încercare,
Atunci apare Dumnezeu, s-aducă alinarea.

Ridică ochii către cer, când lumea te lovște,
Căci dragostea lui Dumnezeu, ea nu se ofilește,
Și după orice nor amar, ce-apare des pe cale,
Apare numai Dumnezeu, s-aducă-nviorare.

Chiar dacă marea e-n furtuni, și valul te doboară,
Iar umbra deznădejdii reci, pe umeri îți coboară,
În strigătul tău mut și frânt, în marea de durere,
Atunci apare Dumnezeu, să-ți dea o mângâiere.

​Căci El nu uită pe cel slab, ce-n rugă se smerește,
Și prin Cuvântul Lui cel sfânt, mereu îl ocrotește,
Deci mergi' nainte credincios, pe-a vieții tale cale,
Atunci coboară Dumnezeu, când crezi... chiar și prin vale.

Nu este munte prea înalt, nici vale prea adâncă,
Să nu poți trece prin furtuni, de inima îți cântă,
Căci în amurgul cel mai greu, sub negura de ceață,
Atunci apare Dumnezeu, să îți aducă... viață.

​Așa că lasă orice griji, și teamă, și povară,
Căci El transformă iarna grea, în dulce primăvară,
Și-n ceasul când te crezi învins, și inima te doare,
Atunci apare Dumnezeu, cu biruință mare.

Nu măsura puterea Sa, prin mintea ta umană,
Căci El e Cel ce-atinge blând, oricare fel de rană,
Și-n clipa când tu spui zdrobit: „ Să merg nu se poate!”,
Atunci apare Dumnezeu, ca să îți fie-aproape.

Când ești de lume condamnat, și simți o nedreptate,
Când dorul după un răspuns, stă parcă prea departe,
Când adevărul pare-ascuns și ești în strâmtorare,
Atunci apare Dumnezeu, căci Domnul... milă are.

Când lacrimile curg tăcut, și nimeni nu le vede,
Când sufletul ți-e obosit, abia mai poate crede,
Când pașii tăi sunt clătinați, sub greaua apăsare,
Atunci apare Dumnezeu, cu sfântă-mbărbătare.

Când rugăciunea pare-n vânt și cerul stă-n tăcere,
Când pradă inima îți stă, în lanțuri de durere,
Când nopțile cu groază lor, te cheamă la uitare,
Atunci apare Dumnezeu, cu har... căci haru-i mare.

El schimbă plânsul în cântări și noaptea-n dimineață,
Oricăru-i suflet ce-i rănit, aduce iar speranță,
Și unde omu-i obosit, sleit de-i de putere,
Atunci lucrează Dumnezeu, prin Duhul de-nfiere..
Căci El cunoaște orice gând și orice suferință,
El vede lupta din ascuns, și mica ta credință,
Și chiar de pare drumul greu, și plin de întristare,
Atunci apare Dumnezeu, cu binecuvântare.

Rămâi statornic, vegheator, chiar de suspini sub cruce,
Căci după noapte-i răsărit, lumina lui e dulce,
Iar cei ce plâng cu Dumnezeu, și rabdă în tăcere,
Vor moșteni în slavă sus, cununa de putere.

Rămâi deci neclintit sub scut, când vântul stă să bată,
Căci nici-o jertfă din trecut, nu poate fi uitată,
Iar când puterile-ți apun, și nu mai ai răbdare,
Atunci apare Dumnezeu, ca o minune mare.

Tu nu ești singur nicidecum, în marea de suspine,
Chiar dacă drumul e cu spini, El merge lângă tine,
Iar când vei trece pragul greu, spre marea sărbătoare,
Atunci apare Dumnezeu, ca ultimă splendoare.

​Privește-n viitor cu drag, prin jertfa de la Cruce,
Căci nici-o umbră pe pământ, pe drum nu te va duce,
Și când vei spune la sfârșit: „Am dus lupta cea mare”,
Atunci apare Dumnezeu, s-aducă-o-mbrățișare.

Așa că stai sub paza Lui, în veci de veci divină,
Căci nici-o noapte nu-i prea grea, pentru a Lui lumină,
Iar când tăcere doar va fi, și timp n-o să mai fie,
Atunci apare Dumnezeu, ... . . pentru o veșnicie.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni