O frumoasă primăvară, peste ape mă conduce,
Mă înalță mai spre soare, unde dragostea-i mai dulce.

Dragostea ce nu se frânge, mă cuprinde neîncetat,
Iar când inima suspină, sunt iubit cu-adevărat.

O frumoasă alinare, mă ridică tot mai sus,
Ca să fiu mereu aproape, de iubitul meu Isus.

Printre astrele pe ceruri, am privirea ațintită,
Izbăvirea mă-nsoțește, nu mă lasă nici-o clipă.

Prin furtuni și prin tăcere, harul mă călăuzește,
Iar lumina mântuirii, zi de zi mă întărește.

Când povara vieți-apasă, și îmi este iarăși greu,
Glasul păcii îmi vorbește: „ Lângă tine sunt mereu.”

O nespusă bucurie, peste suflet se revarsă,
Fiindcă dragostea divină, să duc greul nu mă lasă.

Doar spre cer privesc întruna, cu credința neclintită,
Ca să mă-nsoțească-ntruna, dragostea Lui nesfârșită.

Când răsare dimineața, peste zări seninul dar,
Simt cum pacea mă pătrunde, ca un sfânt și dulce har.

Nici necazul, nici durerea, nu mă pot îndepărta,
Căci iubirea Lui cea mare, pe-al Său braț mă va purta.

Pe cărarea vieții mele, chiar de-i nor sau chiar de-i vânt,
Mâna Lui mă ocrotește, și mă ține-n legământ.

Când privesc spre veșnicie, sufletul îmi e cuprins,
De lumina mântuirii ce în mine s-a aprins.

O speranță vie crește, tot mai mult în pieptul meu,
Fiindcă știu că niciodată, nu mă lasă Dumnezeu.

E cu mine totdeauna, și în zori și în apus,
Nimenea nu mă desparte, de iubirea lui Isus.
Amin