Frumoasă este viața, a omului creștin,
El a-nțeles că este, aici un pelerin.

Nu-și leagă fericirea, de lucruri trecătoare,
Ci strânge pentru suflet, comori nepieritoare.

Prin văi și încercare, prin zile cu suspin,
Își pune-a lui nădejde, în Domnul cel divin.

Când lumea îl apasă, și drumul pare greu,
El știe că veghează, de sus un Dumnezeu.

În inimă-i răsună chemarea către cer,
Și pacea îi rămâne, chiar și în trist mister.

Nu se oprește-n cale, când vântul bate tare,
Căci harul-i dă putere, și sfântă alinare.

Cu ochii plini de lacrimi, dar sufletul senin,
El merge înainte, pe drumul de creștin.

Și știe că la capăt, după al vieții greu,
Îl va primi în slavă, eternul Dumnezeu.

El nu se teme-n clipa, când norii vin puhoi,
Căci mâna cea divină, îl scapă din nevoi.

În rugă și-n credință găsește adăpost,
Și-n orice suferință, el vede un sfânt rost.

Deși străin prin lume și poate ne-nțeles,
El poartă-n piept lumina, de Domnu-a fost ales.

Frumoasă este viața, trăită doar prin har,
Când inima se-nchină, cu dragoste și jar.

Și fericit e omul, ce merge credincios,
Cu pașii spre lumină, urmându-l pe Hristos.

Chiar dacă drumul vieții, e presărat cu chin,
Rămâne lângă Domnul, smerit și drept creștin.
Amin