Dor de casă, dor de țară,
De locul unde odinioară
Era cea mai frumoasă copilărie,
Crescută de părinți cu iubire.

Trecut-au anii și nu mai vin,
Dar mi-e dor de ai mei părinți,
Pe care azi doar în poze îi pot vedea,
Căci departe eu am plecat.

Am plecat în țări străine,
De când Dumnezeu m-a chemat pe nume,
În lucrarea Lui cea sfântă,
Să duc Cuvântul mai departe.

Până când El va hotărî să mă întorc
Din nou pe meleagurile copilăriei,
La locul cel de odinioară, unde-i casa părintească,
Pe meleagurile vechi ale copilăriei.

Mi-e dor de ulița bătrână,
De glasul mamei cel duios,
De sfatul tatălui în tihnă,
Ce mă îndruma pe drum frumos.

Mi-e dor de serile senine,
Când stăteam toți la aceeași masă,
Iar azi, departe printre străine,
Port amintirea lor în casă.

De multe ori privesc spre zare,
Și gândul iar acasă-mi zboară,
La pragul vechi și la grădina
Ce-mi luminau cândva cărarea.

Dar știu că Domnul mă veghează
Și pas cu pas îmi este scut,
Iar într-o zi mă va conduce
Spre locul drag de la început.