Duhul Sfânt
Autor: Tabita Silaghi  |  Album: În palma lui zâmbesc!  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de TabitaSilaghi.10 in 19/05/2026
1 / 1
Duhul Sfânt e o putere
Promisă chiar de Isus,
Te-ntărește-n clipe grele,
Primești mângâieri de sus.

Duhul Sfânt e călăuza
Ce te poartă spre liman.
Când cel rău aduce-acuza,
Te apără de dușman.

Duhul Sfânt aduce pace
Când în suflet e război.
Când firea vrea să atace,
El se luptă pentru noi.

Mijlocește-n rugăciune
Pentru cei răscumpărați,
Cu negrăite suspine,
Ca să fim de foc salvați.

Duhul Sfânt e mângâiere
Pentru cel ce-i întristat,
Pentru cel fără putere,
Pentru cel împovărat.

Duhul Sfânt te-ndeamnă-n viață
Să faci bine, nu ce-i rău.
De asculți a Sa povață,
Ai să-L vezi pe Dumnezeu.

El ne-ajută să fim martori
Și lumini pe-acest pământ.
Chiar de trecem prin necazuri,
Să lucrăm tot cu avânt.

Domnul știe totdeauna
Ce-i mai bine pentru noi,
Iar de-ngăduie furtuna,
Nu ne lasă în nevoi.

E la cârmă, mustră valul,
Iar acesta se oprește.
Nimeni nu este ca Domnul –
Marea tace când vorbește!

Vine-o zi, și nu-i departe,
Când tot plânsul vom uita.
Sus, în veșnica cetate,
Domnului Îi vom cânta.

Dacă ai pecetea sfântă,
Păstreaz-o în vas curat.
Iar de nu, cere-o în rugă –
Domnul dă ne-ntârziat.

Nu e mult, și iarăși vine.
Sunteți gata, frați, surori?
Viața ta Îi aparține?
Vei zbura mai sus de nori?

Încă-i timp de pregătire,
Dar te rog, nu zăbovi.
Nu știm când e-a Sa venire,
Când la cer ne va răpi.

Duhul Sfânt, cu El străbatem
Valea umbrei morții reci.
Chiar și-n noaptea grea rămânem
Sub aripa Lui, pe veci.

Duhul Sfânt este pecetea.
Înspre ceruri vom zbura,
Vom cunoaște nemurirea,
Steagul alb vom flutura!
Amin! 03.06.2025, Surduc, Bihor


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 79
Opțiuni