În epoca acestei vremi
Se pregătesc cele mai grele poveri,
Luate în spatele cortinei,
Dictate de cel din adâncime.

Căci el conduce acest pământ,
Chiar și pe omul de rând,
De când l-a pierdut,
Cu sufletul plătind.

Dar are atâția de doborât,
Căci mulți cer să meargă
Spre iadul cel veșnic,
În pași alergând.

Nu mai sunt în a lor fire
Conștienți de păcat,
Se laudă cu urâciunea
Pusă la loc de cinste.

Vai, suflete pierdute
Prin văile de ruine,
Nu știu că pentru vecie
Vor fi chinuite?