O dragoste eternă
Ce în inima noastră
Azi e tot mai slabă,
Începută din Grădină.

Când Dumnezeu, față-n față,
Omului îi vorbea,
Îl învăța ce e bine
Și ce frumos mai era.

Dar omul, în curiozitatea lui,
A pierdut ce era mai frumos,
Ajungând să fie izgonit
Din mijlocul Edenului.

Chiar dacă au trecut mii de ani,
Amprenta lui Adam rămâne,
Păcatul săvârșit de Eva
A adus cea mai mare amărăciune.

Despărțirea de Dumnezeu,
Muncind pământul cu sudoarea frunții
Pentru a pune o pâine pe masă,
Pentru ziua de azi și mâine.

Dar Dumnezeu, în dragostea Lui,
Pe Fiul Lui cel Sfânt L-a jertfit,
Ca într-o zi să putem fi
Din nou în Edenul minunat.