Pe cărări bătute-n viață, trec adesea falși profeți,
Oameni care-mpart sentințe, și se cred doar ei cei drepți.

Văd și praful de pe haina, celui care s-a luptat,
Dar nu văd noroiul propriu, strâns din tot ce au călcat.

​Sunt experți în legi străine, și în drepturi de urmat,
Analiză fac pe rana, celui care-i încercat.

Însă inima le este, un pământ necurățit,
Unde harul și iubirea, locul nu și l-au găsit.

​Ridicând în slăvi dreptatea, strigă paiul din vecini,
Dar sub bârna lor cea mare, stau tăcuți în mărăcini.

Uită cum e cu iertarea, uită cum au fost primiți,
Când la rândul lor prin viață, au mers singuri și răniți.

​Cel ce-și recunoaște rana, tace și se face blând,
Nu aruncă cu ocară, nu condamnă el nicicând.

Ci se-apleacă spre cel moale, cu un suflet cercetat,
Știind bine că și dânsul, a fost tainic ridicat.

​Nu mai căuta cusurul, în obrazul unui frate,
Când în propria ta curte, zac păcate nespălate.

Căci la marea socoteală, când sfârșitul va veni,
Nu vei da raport de altul, ci de cum tu vei sfârși.

Nu urca pe tron de gheață, să împarți sentințe-n vânt,
Căci și tu ești doar o mână, de țărână și pământ.

Strângi în pumni doar pietre grele, gata oricând de-aruncat,
Dar uiți mâna care, tainic, pe tine te-a ridicat.

​Legea fără de iubire, este sunet de aramă,
Ea nu vindecă durerea, ci aduce doar o teamă.

Înainte de sentință, taci și uită-te în sine,
Ești tu oare fără pată, este totul pur în tine?

​Pune umărul sub crucea, celui care e zdrobit,
Nu îi număra tu pașii, pe drum lung și prăfuit.

Fii balsam pentru-a sa rană, fii o rază în apus,
Căci și tu-ai primit iertare, prin iubirea lui Iisus.

​Spală-te azi de mândrie, în izvor de pocăință,
Caută în orice suflet, o scânteie de credință.

Căci la marea judecată, Domnul nu va vrea să știe,
Câți ai osândit în viață, ci cât ai dat din iubire.
Amin