S-a stins o candelă-n tăcere,
Dar nu s-a stins în veșnicie,
Căci sufletul urcat la ceruri,
Trăiește-n sfântă bucurie.

Deși ne dor aceste clipe,
Și golul greu adânc ne-apasă,
Credința ne ridică ochii,
Spre casa Ta, cereasca casă.

Tu, Doamne, ești doar alinare,
Și drum în noaptea cea mai grea,
Iar moartea nu-i decât o poartă,
Spre tot ce viață va avea.

Primește sufletul în pace,
În mila Ta cea făr-apus,
Și dă-i odihnă lângă Tine,
În Țara celor ce sunt sus.

Iar nouă, celor plini de doruri,
Dă-ne credință și răbdare,
Să ducem crucea vieții noastre,
Cu inima în închinare.

Și când va fi chemarea noastră,
La ceasul rânduit de Tine,
Să ne unim cu toți în slavă,
În veșniciile divine.

În cor de îngeri și lumină,
Să regăsim ce am pierdut,
Să nu mai fie întristarea,
Nici dorul greu, nici timpul mut.

Acolo unde pacea-i vie,
Și dragostea-i fără sfârșit,
Vom sta cu toții împreună,
În harul sfânt, necontenit.

Nu va mai fi nici-o durere,
Nici umbră rece pe obraz,
Ci doar cântări de bucurie,
Și liniște fără necaz.

Căci Tu ești Alfa și Omega,
În Tine totul se-mplinește,
Iar viața noastră trecătoare,
În veșnicii se regăsește.

Ne-ai fost și drum, și adevărul,
Și sprijin sfânt în orice clipă,
Iar azi, când plângem despărțirea,
Ridici privirea obosiă.

În Tine vom purta noi dorul,
Și rana inimii zdrobite,
Căci Tu prefaci în mângâiere,
Dureri ce par că-s nesfârșite.

Rămâne vie amintirea,
Și chipul blând, nevinovat,
Dar știm că-n slava Ta cerească,
E sufletul ce a plecat.

În fiecare rugăciune,
Îl vom purta în gând curat,
Până la clipa revederii
În locul sfânt, adevărat.

Iar când cortina vieții cade,
Și timpul nostru va sfârși,
Ne vei uni din nou, o, Doamne,
În veci de veci cu Tin' vom fi.
Amin