Se trece viața pe pământ,
Ca ceara de sub soare,
Rămân doar amintiri ce dor,
Căci despărțirea doare.

Se duce ca un abur lin,
Pe cerul dimineții,
Și nu mai poți să-l prinzi nicicând,
Căci este firul vieții.

Se scurge ca un râu grăbit,
Nimic nu-i stă în cale,
Înneacă tot ce-aici am strâns,
E doar o trecătoare.

Ca umbra care fuge-n zori,
Cei dragi ne pleac-acasă,
Un foc aprins în piept de dor,
În inimă ne lasă.

Ne strângem dorurile-n piept,
Ca daruri trecătoare,
Dar toate pier, se risipesc,
Și sufletul ne doare.

Nimic nu vom lua cu noi,
Din tot ce-am strâns sub soare,
Rămâne doar ce-am dăruit,
Cu-o dragoste mai mare.

E despărțirea-atât de grea,
De cei dragi care pleacă,
Și dorul arde zi de zi,
E nedorit să treacă.

Ne este dor de glasul lor
Cel plin de mângâiere,
De pașii care nu mai vin,
Căci ai lăsat tăcere.

Privim spre locul unde-au stat,
Și inima se frânge,
Căci golul lor e tot mai greu,
Și nimeni nu-l mai strânge.

Dar nu e moartea un sfârșit,
E drumul spre salvare,
Spre locul unde nu mai e,
Vre-un plâns... e alinare.

Cei care-au fost a lui Hristos,
Nu s-au pierdut în noapte,
Ei au ajuns la țărmul sfânt,
Departe de păcate.

În El e viată făr' sfârșit,
Și pacea nu mai piere,
Și-n El ne-om întâlni din nou,
La marea revedere.

Va fi o zi fără de plâns,
Fără dureri amare,
Când ne vom strânge iar la piept,
În zi de sărbătoare.

Acolo nu va fi nici timp,
De teamă, nici pierzare,
Un soare doar va străluci,
În veșnic-alinare.

Dar pân-atunci privim spre cer,
Cu inima smerită,
Strângând comori ce nu se pierd,
În viața dăruită.

Se trece viața pe pământ,
Ca visul ce dispare,
Dar ce-am trăit cu Dumnezeu,
Rămâne-n veci… nu moare.
Amin