De aș fi un fir de iarbă, Ție Doamne Ți-aș sluji,
De aș fi eu azi o floare, pentru Tine-aș înflori,
Căci iubirea cea mai mare doar la Tine am găsit,
Tu mi-ai dat din Duhul vieții, mila Ta m-a cucerit.

De-aș fi vântul lin de seară, Ție Ți-aș cânta ușor,
Să-Ți aduc în adiere dorul meu nemuritor.
De-aș fi roua dimineții, pe pământ m-aș așeza,
Ca-n tăcere și lumină slava Ta aș reflecta.

De-aș fi raza caldă-n zori, peste lume aș cădea,
Să vestesc că-n orice clipă dragostea Ta nu disparea.
De-aș fi cântec fără glasuri, inimile-aș mângâia,
Și-n tăcerea lor adâncă numele Ți-aș înălța.

Dar sunt doar o ființă slabă, plină de neputinți,
Și adesea pierd cărarea printre valuri și dorinți.
Însă Tu, în marea-Ți milă, nu m-ai lepădat nicicând,
Ci m-ai ridicat spre ceruri, cu iubirea Ta cea blând.

Mi-ai dat har peste durere, mi-ai dat pace-n orice gând,
Și-ai aprins în pieptul meu focul sfânt și viu arzând.
De aceea, Doamne sfinte, viața mea Ți-o dăruiesc,
Nu ca floare, nici ca iarbă — ci ca suflet ce-Te iubesc.
Amin