La marginea unui mormânt,
Sta omul singur și tăcut,
Privind la drumul vieții lui,
Ce repede el s-a trecut.

Cândva visa la ani și slavă,
La planuri mari pe-acest pământ,
Dar toate s-au topit ca ceața,
Ajuns pe margini de mormânt.

A strâns averi, a vrut mărire,
Voia în lume loc ales,
Dar el vedea cum toate-acestea,
Rămas-au fără de vre-un sens.

Căci nici averea, nici mărirea,
Nu trec de pragul de mormânt,
Și nici o slavă omenească,
Nu stă-naintea Celui Sfânt.

Rămâne doar trăirea vieții,
Din inimă și gând curat,
De L-ai urmat pe Domnul vieții,
Sau lumea de-ai cutreierat.

Viața se stinge ca o umbră,
Ca iarba care s-a uscat,
Și omul vede prea târziul,
Și harul ce l-a amânat.

Aleargă omul după vise,
După comori ce pier ușor,
Dar la sfârșit rămâne-n urmă,
Doar golul faptelor ce dor.

Anii se duc ca frunza toamnei,
Purtată lin de-al vremii vânt,
Și pașii celor ce coboară,
Se-opresc la margini de mormânt.

O, om grăbit prin ani și lume,
Nu strânge-n viața pe pământ,
Căci toate pier ca umbra serii,
Și se opresc la un mormânt.

Dă-ți inima cât încă bate,
Și viața toată lui Isus,
Căci doar ce-ai pus în a Sa mână,
Va dăinui în ceruri sus.

Ferice de acel ce-n viață,
Pe Domnul sfânt L-a căutat,
Căci moartea pentru el devine,
Un drum spre cerul luminat.

Mormântul nu-i pentru acela,
Ce l-a slujit doar pe Hristos,
Ci poarta vieții ce-i deschisă,
Spre cerul sfânt și glorios.

Dar vai de omul care-n lume,
A risipit al vieții har,
Căci lângă groapa rece vede,
Căci a trăit el în zadar.

De-aceea, om ce treci prin viață,
Ascultă tu acest cuvânt,
Întoarce-te azi către Domnul,
Până nu-ajungi la un mormânt.

Căci viața-i scurtă ca o clipă,
Ca roua dimineții-n vânt,
Iar veșnicia stă-nainte,
E dincolo de un mormânt.

Predă-ți azi viața cât e vreme,
Cât încă timpul ți-e lăsat,
Prin legământ vei fi de Domnul,
L-al tău mormânt la cer luat.
Amin