De am dat roade puține, vreau iertarea Ta să-mi dai,
Din adânc când bate vântul, lângă mine Tu să stai,
Ca să fiu hrănit din Tine, mult aș vrea, ca să rodesc,
Rodul meu să-l strângi Tu Doamne, Ție doar vreau să-ți slujesc.

Sunt un pom lovit de vremuri, lângă mine Tu să stai,
Când furtuna vieții vine, adăpostul Tău să-mi dai,
Dacă ramura-mi se frânge, și puterea vrea să plece,
Mâna Ta să mă ridice, când durerea nu mai trece.

De sunt zile fără soare, Tu lumina Ta să-mi dai,
Când mi-e drumul plin de umbre, lângă mine Tu să stai,
Peste frunza mea căzută, roua Ta să se coboare,
Și din pomul meu Isuse, rod curat iar să răsară.

Dacă frunza-mi dă să cadă, și puterea vrea să-mi scadă,
Ploaia harului din ceruri, peste viața mea să cadă,
Udă-mi Tu și rădăcina, ce în Tine s-a-ncrezut,
Ca la vremea potrivită, să fiu rod Ție plăcut.

Când în inimă pământul, este tare și uscat,
Fă izvor de bunătate, peste el să fie dat,
Și din harul Tău cel dulce, viață nouă să primesc,
Ca în orice vreme-a vieții, pentru Tine să rodesc.

De-i furtuna peste ramuri, și mi-e frunză scuturată,
Tu rămâi a mea nădejde, Stânca mea neclătinată,
Chiar de vântul lumii bate, și mă pleacă spre pământ,
Rădăcina mea rămâne, prinsă-n Tine-n legământ.

De sunt ani de așteptare, și puțin am înflorit,
Nu aș vrea să fiu vre-o dată, pom uitat și părăsit,
Tu mai varsă peste mine, harul Tău cel roditor,
Să rodesc doar hrană sfântă, pentru omul trecător.

Când privesc la ramuri goale, și la frunză risipită,
Inima mea strigă-n taină, după mila Ta iubită,
Știu că mâna Ta cea sfântă, poate iarăși să zidească,
Și din pomul slab odată, rod bogat să dăruiască.

Dacă trece peste mine, vreme lungă de-ncercare,
Nu lăsa credința-n suflet, să se stingă... chiar de doare,
Ține vie rădăcina, ca să fiu un pom bogat,
Și fă rodul vieții mele, ca să fie doar curat.

Iar când toamna vrea să vină, și voi sta în fața ta,
Poate nu va fi mult rodul, dar cu drag eu ți-l voi da,
Căci din tot ce-am fost în lume, Tu m-ai ridicat mereu,
În a Ta grădină Doamne, m-ai sădit... să fiu al Tău.

Iar dacă vei trece Doamne, prin grădina Ta cerească,
Fă ca pomul vieții mele, doar smerit să îți rodească,
Să-ți ofer cu bucurie, roadele ce ți-am adus,
Căci tot rodul vieții mele, crește doar prin Tin' Isus.

Și când ultim rod voi coace, frunză când va cade lin,
Să-mi pășeașcă pasul Doamne, într-un loc ceresc, divin,
Pe-a mea urmă să rămână, rod de Tine dăruit,
Cel ce vrea să te urmeze, ca să fie el hrănit.
Amin