Legământ în ape
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 28/03/2026
1 / 1
Azi nu veniți la ape ca la un simplu drum,
Nici ca la o tradiție, păstrată din străbuni.
Veniți cu viața frântă, cu tot ce-a fost ascuns,
Cu dor de izbăvire, și suflet nepătruns.

Nu-i apa doar o apă, ce trupul îl atinge,
Ci locul unde omul, cel vechi începe-a plânge,
E pragul unde firea, coboară în mormânt,
Și se ridică-n slavă, prin sfântul legământ.

Azi nu veniți ușor, nici fără preț plătit,
Căci drumul după Domnul, e-un drum de răstignit.
Dar Cel ce-a dus povara, și vina tuturor,
Vă cheamă azi la viață, prin har mântuitor.

Pe lemnul greu al crucii, Isus a fost zdrobit,
Cu spini pe fruntea sfântă, batjocorit, lovit.
Străpunse i-au fost mâinile, ce binecuvântau,
Iar stropii grei de sânge, iertare revărsau.

N-a părăsit El crucea, când cerul a tăcut,
Nu și-a chemat oștirea, când trupul l-a durut.
A stat sub greul vinei, ce nu era a Sa,
Și-a dus până la capăt, iubirea pentru ea.

De-aceea azi chemarea, răsună mai adânc,
Să ardeți pentru ceruri, să frângeți orice gând
Ce leagă încă firea, de lumea ce apune,
Căci nu puteți cu Domnul, hrănindu-vă din lume.

Se va-nteți furtuna, și vântul va sufla,
Vor fi și nopți în care, credința va lupta.
Dar Cel ce v-a chemat, și v-a spălat deplin,
Vă va-ntări pe cale, în harul Său divin.

Când crucea va părea, prea grea de ridicat,
Priviți spre jertfa sfântă, cum viața El și-a dat.
Când lumea va lovi și drumul va fi strâmt,
Aduceți-vă aminte, de sfântul legământ.

Și dacă veți rămâne, statornici până-n zori,
Cu inima aprinsă, și prin furtuni sub nori,
Veți moșteni o slavă, ce nu se va sfârși,
Căci cine-n lume moare, cu El pe veci va fi.

Nu-i pasul vostru slab, nici hotărâre-n vânt,
Ci legământ statornic, pecetluit și sfânt.
Și Cel ce v-a chemat, rămâne credincios,
Căci legământul vostru-i cu Mirele Hristos.

Azi cerul stă deschis, iar îngerii privesc,
La suflete ce-n ape, cu Domnul se unesc.
Nu-i doar un gest de-o clipă, nu-i doar un jurământ,
Ci viață fără capăt, prin sfântul legământ.

De azi nu sunteți singuri, pe drumu-anevoios,
Ci parte din Mireasa, unită cu Hristos,
Curată prin iertare, prin har împodobită,
Chemată la o nuntă, eternă, nesfârșită.

Rămâne scris în ceruri, acest sfânt legământ,
De nimeni niciodată, nu poate fi el frânt,
Căci tot ce a promis, rămâne neschimbat,
De azi sunteți ai cerului, sunteți fii de-Mpărat.

Dar nu uitați că drumul, e plin de încercări,
Vor fi și văi adânci, și clipe de-nfruntări,
Când totul pare stins, și cerul pare-nchis,
Rămâneți tari în Domnul, precum v-a fost promis.

Vor fi și glasuri multe, ce vă vor clătina,
Și pașii vor părea, că nu pot alerga,
Dar ancora credinței, în El s-o întăriți,
Și-n orice slăbiciune, spre cruce să priviți.

Când focul se va stinge, și inima va plânge,
Când dorul după lume, din nou va vrea s-ajungă,
Aduceți-vă aminte, de ce-ați mărturisit,
De legământul care, e azi pecetluit.

Nu vă hrăniți din lumea, ce-n umbră va pieri,
Ci din Cuvântul vieții, ce-n veci va dăinui.
Căci cine stă în Domnul, chiar dacă-i încercat,
Va birui prin harul, ce i-a fost revărsat.

Și când va veni clipa, la capăt de cărări,
Când veți lăsa în urmă, dureri și întristări,
Veți sta în slavă sfântă, cu Domnul vostru viu,
Ca fii ai biruinței, primiți prin al Său Fiu.

De-aceea stați în pază, vegheați necontenit,
Cu sufletul în flăcări, și duhul întărit,
Căci Cel ce v-a chemat, va fi cu voi mereu,
Căci legământul astăzi, este cu Dumnezeu.

Iar când se va închide, al timpului hotar,
Și nu va fi nici lacrimă, nici umbră de amar,
Veți sta în slava sfântă, de Dumnezeu salvați,
Păstrați în legământul, ce azi îl încheiați.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 26
Opțiuni