Să nu te temi când vântul bate,
Statornic fii poporul Meu,
Când umbrele învie teama,
Să-ngreuneze drumul tău.

Ridică-ți fruntea către ceruri,
Furtuna când va scutura,
Menirea ei e să trezească,
Ce-i adormit în valea grea.

Când valuri mari se sparg de maluri,
Și tunetu-i tulburător,
Să nu te temi... Eu vin în fața,
Acelor care doar cobor.

Vreau să aduc o ridicare,
Căci nu mai este mult și vin,
Ca să mai fac doar o strigare,
E pentru cei care suspin.

Înalță-ți glasul în cântare,
Când norii îi voi scutura,
Poporule... ascultă-mi glasul,
Deasupra ta când nori vor sta.

Să nu te temi de întuneric,
Lumina stinsă nu va fi,
Prin el credinta s-o ai vie,
Să poți lumina a-mi zări.

Să nu lași teama să te-oprească,
Să-ți facă pasul obosit
De îl vei face prin credință,
Ve-i fi de teamă izbăvit.

Tu nu uita, puterea mare,
Din lume ea nu poate fi,
E din iubirea ce nu moare,
Iubirea ce nu va sfârși.

Să nu te clatini când pământul,
Va fi cuprins de vești ce dor,
Eu sunt cu tine-n orice clipă,
La brațul meu mereu te port.

Când oamenii cu lanțuri grele,
S-or înălța în drumul tău,
Poporule... să stai de veghe,
În fața ta voi merge Eu.

Iar când pustiul parcă n-are,
Apus în vremuri ce-au venit,
Voi fi izvor de apă vie,
Din mana Mea vei fi hrănit.

Aproape-i azi o zi de pace,
Când lacrimile vor seca,
Poporule... mereu fii gata,
De clipa când te-oi înălța.
Amin