Pe drumul greu al lumii, când noaptea se coboară,
O rază de lumină, spre inimi se strecoară,
Nu este omenească, din locul pământesc,
Ci din iubirea Celui, din loc Dumnezeiesc.

El n-a venit cu slavă, de ceruri îmbrăcat,
Ci a venit în lume, să fie judecat,
A luat povara noastră, păcatul cel amar,
Când l-au bătut în cuie, plătind cerescul har.

Pe lemnul suferinței, păcatul a iertat.
Din rana Lui deschisă, curgea nemăsurat,
Un har... să spele vina, acelui păcătos,
Ce se-ntorcea din lume, pe urma lui Hristos.

Dar harul fără capăt, nici piatra nu-nchidea,
Puterea Celui veșnic, mormântul biruia,
In zorii dimineții când cerul s-a deschis,
Căci învia Mesia, așa cum era scris.

El aducea putere, fiorii de iubire,
Să lase peste inimi, prin har divin trezire,
Nu s-a gândit la Sine, când cerul părăsea,
Întreaga omenire, să-nvie El voia.

Și soarele se-ascunse, în lupta de pe deal,
Poporul Său s-ajungă, la viața de pe mal,
El a uscat și marea, pustiul adăpa,
Sa nu se piardă unul, spre-Mpărăția Sa.

O jertfă mult prea mare, scăldată în iubire,
Și astăzi este vie, aduce mântuire,
Ea inimi cercetează, căci Fiu de Dumnezeu,
Murea ca să plătească, păcatu-amar și greu.

Cântată e sub soare, de inimi închinate,
Lumină ea aduce, în miezul cel de noapte,
E jertfa mântuirii, prin ea ne-a mântuit,
Fiind fără de vină, El învinovățit.
Amin