În zilele din urmă, când noaptea va cuprinde,
O lume fără teamă, de cer se va desprinde.

Creștinul va rămâne, cu fruntea ridicată,
Cu inima spre ceruri, credința-nmiresmată.

Va fi o luptă grea, pe cale-i suferință,
Dar lumea va fi goală, va fi fără căință.

Iar glasu-adevărat, va fi mai prigonit,
Dar cel ce stă cu Domnul, rămâne neclintit.

Vor râde cei din lume, de lacrimi și de rugă,
Vor spune că credința, e slabă, că e slugă.

Dar sufletul ce strigă, spre cer cu dor aprins,
Va fi păzit de harul, ce Domnul la promis.

De-or obosi și pașii, pe drumul plin de spini,
Și norii grei ai nopții vor sta peste grădini.

O rază de lumină va coborâ ușor,
Peste creștinul care, el este-un luptător.

Căci nu e fără țintă, durerea de pe cale,
Nici lacrima ce cade, în taină și-ntristare.

Ci toate sunt semințe, sădite-n loc ceresc,
Din ele... strălucite, cununi în ceruri cresc.

Când zi de sărbătoare, se va vedea în zare,
Iar Domnul va veni, pe nor plin de splendoare.

Cei ce-au luptat cu lacrimi, slujind și cu sudori,
Ei vor intra în slavă, ca fii biruitori.

Iar lupta lor de astăzi, cu dor și cu suspin,
Va deveni cântare, în cerul cel senin.

Când Domnul îi va strânge, în brațul Lui ceresc,
Pe toți acei ce-n lume, doar Lui ei îi slujesc.

Se v-arăta lumina, cea fără de apus,
Pe razele ei sfinte, își v-anălța Isus,
Mireasa ce-l așteaptă, cu lacrimi suspinând,
Ea la a Sa venirea, se v-anălța zburând.
Amin