Nu tot ce pare roadă, va trece pragul sfânt,
Ci numai rădăcina, adâncă în pământ.

Nu tot ce spune, , Doamne," un cer va moșteni,
Ci numai fapta bună, în el va odihni.

Nu mersul la-nchinare, cununa va purta,
Ci inim-aplecată, cu Domnul va cina.

Nici cel scăldat în apă, ce-i Raiul nu va ști,
Doar inima ce-i nouă, în Rai în veci va fi.

Nici forma de credință, din el nu va gusta,
Nici forma de evlavii, vre-un loc nu va avea.

Ci numai credinciosul, ce plânge în ascuns,
Doar el va fi mireasă, iar Mirele... Isus.

Religia nu-i calea, spre-un loc fără sfârșit,
Ci urma-nsângerată, sfârșește-n infinit.

Suspinul este drumul, la brațul lui Hristos,
Așa cum el odată, urca... dar glorios.

Nu haina cea trupească, te face cunoscut,
Ci-un suflet fără pată, de Domnul e știut.

Doar el va trece poarta, ce-o va deschide-ndat,
Isus... Mântuitorul, El... marele-Mpărat.

Nu omul ce se-ascunde, mereu de slujitori,
Cu viața să păgână, ajunge după nori.

Acolo va ajunge, acela ce-n ascuns,
Smerit face lucrarea, să-i placă lui Isus.

Nu cel ce-n față cântă, cu îngeri va cânta,
Ci omul care cântă,
În valea cea mai grea.

Acel care suspină, iubind neâncetat,
Se v-a-nălța cu Domnul, e fiu de Împărat.

Ce mare amăgire, pământul a orbit,
C-un drum fără de vale, ce-i larg un infinit.

Dar cel care sfârșește, unde dureri nu sunt,
E-ngust, trece prin valuri, furtuni, bătăi de vânt.

Să nu ne fie hrană, ce este mai ușor,
Ea nu este curată, e-acelor ce cobor.

Să ne hrănim din harul, din ceruri revărsat,
E plin doar de putere, de adevăr curat.
Amin