Chiar de-afară bate vântul
Și umbrele cresc în cale,
În inima ce nu se frânge
Se naște lumina pale.

Când totul pare pierdut
Și ochii caută în zadar,
Speranța se strecoară
Ca un fir de aur rar.

Ea nu spune vorbe mari,
Nu face promisiuni goale,
Ci stă ascunsă, răbdătoare,
Și așteaptă vremuri bune.

Ridică-te, omule obosit,
Și nu lăsa sufletul să cadă,
Căci chiar și-n cea mai grea furtună
Ea luminează fără paradă.

Speranța aduce curaj,
Și-nvață inima să ierte,
Să vadă că după noapte
Se arată mereu o stea strălucitoare.

Ea nu cere nimic altceva
Decât să o primești cu credință,
Și să porți în lume mai departe
O clipă de speranță și credință.

Căci viața-i plină de drumuri grele,
Dar cine ține speranța vie
Va găsi pacea chiar și-n durere
Și lumina care nu piere.

Ridică ochii către cer,
Caută în zori răspunsul blând,
Căci speranța e darul sfânt
Ce ține omul neclintit pe pământ.