Nu știu cu cine să vorbesc
Când lumea nu mă mai aude,
Nu știu la cine să privesc
Când tot în mine-ncet se rupe.

Nu știu să schimb inima mea
Când nu mai are ea direcții,
Nu știu să strig la cineva,
Că toți mă văd ca niște resturi.

Deși încerc ca să apuc
De tot ce-n lumea asta are,
Dar tot ce fac încet tot rup
Și nu mai văd deloc scăpare.

Și-am văzut odată cum cânta
Un om, în a sa cântare,
Despre Isus, când el spunea
Că doar prin El avem salvare.

Și ascultam cum lăuda
Și inima-mi bătea mai tare;
Ziceam: „El poate-a mă salva
Din acea mare încercare?”

Și am simțit cum lacrima
Curgea în șir, fără încetare,
Încet, adânc, mă cerceta
A omului acea cântare.

Cu pași mărunți mă apropiam,
Văzând cum lumea toată plânge;
Și se rugau, și se-nchinau,
Parcă cu lacrimi pân-la sânge.

M-am pus jos și mă miram:
„Oare toți suferă ca mine?”
Stăteam jos și mă gândeam,
Și eu mă vaiet că nu-s bine.

Și un fior simțit-am tare,
Din cap și până în picioare,
Și dintr-odată am realizat:
Și eu pot fi de El iertat!

La El, Isus, eu am iertare,
Căci El e vesta de salvare;
Dar trebuie să și ascult,
Nu numai să primesc eu mult.

Și prima dată, o rugăciune
În genunchi m-a pus pe mine,
Și lui Hristos m-am descărcat
De luni și ani ce-am adunat.

Și astăzi eu sunt mărturie
Pentru credința mea cea vie,
Și spun un adevăr curat:
Domnul Isus El m-a salvat!

Nu a fost mâna cea de om,
Ci a fost mâna cea de Domn,
Ce m-a primit și transformat,
Iertare mi-a dat de păcat.

Nu știu cum este viața ta,
Dar pot eu să îți spun așa:
Tu nu ești singur, pui de om,
Tu ai ca Tată-n cer un Domn.

De nu știi cum tu să-L găsești,
Îți dau un sfat, dacă-l primești:
Du-te în odăița ta
Și spune-i Domnului așa:

„Isuse, al meu prieten bun,
Ce mă cunoști din tinerețe,
Eu vreau păcatul meu să-l spun,
Te rog, ascultă-l așa cum este.

Eu sunt un om ce am greșit,
Crezând că pot tot fără Tine;
Făceam ce tot eu am dorit,
Crezând că-n toate merge bine.

Și le făceam rău tuturor,
Crezând că eu le fac un bine,
Dar ei plângeau, ziceau să mor,
De atâta ce aveam cruzime.

Dar unii s-au rugat la Tine,
Din dragostea Ta pentru ei,
Tu ai hotărât să vii la mine
Și să mă scoți Tu dintre lei.

Tu știi că eu, din sărăcie,
Am vrut să am, să dovedesc
Că pot, și nimeni nu-i ca mine,
Și viața pot să o trăiesc.

Și din motive multe, Doamne,
Eu am rănit și am greșit;
Dar Te rog, iubit Isuse,
Tu să mă ierți că am pierdut.”

Anii în grabă, în lumea aceasta,
Toți îi pierdeți în zadar,
Căci fără Domnul, viața asta
Se transformă într-un calvar.

Și de aceea, Doamne sfinte,
Îți mulțumesc că m-ai primit,
Și mulțumesc eu celor care
Ce s-au rugat și m-au iubit.

Aceasta este rugăciunea,
Oricine-ai fi tu, om frumos,
Căci fără Domnul, lumea asta
E fără viață și folos.

Nu știu cine acum citește
Sau cine ascultă recitind,
Tu mai ai o șansă astăzi
Să vii la Domnul, căci nu-i timp.

Nu știu cum te cercetează
Acest poem mic, pământesc,
Dar cei ce la Domnul urmează,
Sunt cu alai Împărătesc.

Și știu că, atunci când te vei întoarce
La Domnul Isus, Domn iubit,
Vei fi fericit în toate,
Așa cum Domnul a promis.

Nu știu cine ești acuma,
Dar într-o zi ne vom vedea,
Acolo-n cer, unde-i iubirea
Ce nimeni nu ni-o va lua.

Și Domnul nostru, Scump Părinte,
Ce viața Lui Și-a dat-o-n dar,
Ca noi să fim cu El în ceruri,
Să împărățim cu El în rai.

Așa e viața unui suflet
Ce este greu împovărat,
Dar de te pocăiești acuma,
Vei fi tu binecuvântat.

Credință-adevărată-n fața
Lui Hristos Isus să avem,
Și prin Harul ce ne-nvață,
Slavă veșnică să-I dăm.

Domnul este bogăția
Celui ce se-ncrede-n El,
Prin El apuci tu veșnicia
Și viață veșnică avem.

Nu știu când va veni vremea,
Când va veni Stăpânul meu,
Căci Cel ce este Alfa și Omega
Este al nostru Dumnezeu.

Lasă trecutul, mergi înainte,
Căci Domnul te-a iertat de mult;
Fii puternic și ascultă,
Căci vine Domnul în curând!

Eu sunt un om micuț în lume
Și Domnul m-a primit cum sunt.
Nu e târziu și pentru tine...
Tu crezi că-n tine-i Duhul Sfânt?