De pe cărări înnegurate
Cu sufletul amar, pustiu,
Mă-ntorc în zdrențe și păcate
Să-Ți cer, Părinte, bunătate,
Și lasă-mă argat să-Ți fiu.

Vai, toată sfânta moştenire,
Cu care m-ai făcut bogat,
Am risipit-o în neştire,
Şi ce credeam că-i fericire
Ca pleava-n vânt s-a spulberat.

Vin de la cocina din lume,
Din bâlciul de deşertăciuni,
Unde m-am tăvălit în spume
Şi-am pângărit frumosu-Ți Nume
Într-o mocirlă de minciuni.

Flămând, nu după mese pline;
Setos, dar nu după izvor...
Mi-e dor... , mi-aşa de dor de Tine,
De mângăierile-Ți blajine,
De Tine, Tată scump, mi-e dor.

Ştiu că nu-s vrednic de iertare,
Mi-e sacul de păcate plin;
Dar unde-n lumea asta mare
Mai e speranţă de iertare,
Ca şi la pieptul Tău divin?