Biruința mea ești Doamne-n, orice încercare grea,
Valul mării să mă ducă-n largul ei nu va putea.
Tu-mi ești pacea când pământul, este-adânc el tulburat,
Dar la poala crucii Tale, tulburare n-am aflat.
Tu-mi ești roua din pustie, n-aș putea în el cădea,
Căci întotdeauna-mi este, sprijin numai dreapta Ta.
Pasul meu stă pe-a Ta urmă, nu m-abat ca să nu fiu,
Cel departe ce-i de Tine, când în fața mea-i pustiu.
Tu îmi ești din zori lumină, când pe ceruri soare pui,
O lucrare mai măreață, n-am văzut căci Doamne... nu-i.
Cerurile ce-s înalte, dar și-acest pământ frumos,
Le-ai creat cu-nțelepciune, toată este-a Ta Hristos.
Dragostea-ți îmi este scutul, ce păzește drumul meu,
Ca să stau doar în picioare, chiar și-atunci când este greu.
Bunătatea-ți mi-e tărie, ca să cad nu ai lăsat,
Mă-ntărești în orice vreme, harul Tău e minunat.
Numai Tu-mi ești alinarea, ce o caut când suspin,
Simt fiorul ei în mine, este sfânt... este divin.
Adăpost găsesc în Tine, și odihna am găsit,
Doar la pieptul Tău Isuse, sunt în el adăpostit.
Amin