Când sufletu-mi se pleacă,
Și inima-mi se-nchină,
Fiorul sfânt din ceruri,
Cu dragoste m-alină.

Când ochi-mi se ridică,
Văd doar lumina Sa,
Ea calea-mi luminează,
Să pot înainta.

Când mâinile-obosite,
Stau ridicate-n sus,
Ținute-s de puterea,
Ce-o are doar Isus.

Vre-o dată nu mă lasă,
În luptă când e grea,
El luptă pentru mine,
El este Stânca mea.

El este primăvara,
În piept ce-o port cu dor,
Furtuna când se-arată,
Mai sus mă-nalț în zbor.

Speranța-mi este vie,
Nădejdea mea-i Isus,
Căci bobul de credință,
În inimă mi-a pus.

Când noaptea iar șoptește,
Cu teamă să opresc,
Sub stele strălucite,
Eu pasul mi-l grăbesc.

N-am teamă de-ntuneric,
Pe urma Lui sunt eu,
În fața mea e cerul,
Spre el grăbesc mereu.

Când viața mea se trece,
Eu trist nu pot a fi,
Sfârșitul ei ma duce,
În minunata zi.

În ea nu voi mai plânge
Nici nu voi suspina,
În ea cu Salvatorul,
Spre ceruri voi zbura.
Amin