Cu podoabele ce-s sfinte
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 09/03/2026
1 / 1
Cu podoabele ce-s sfinte, închinați-vă mereu,
Căci spre voi de sus privește, Domnul... de pe tronul Său.

Ca să vadă vrea sfințirea, îmbrăcată pe pământ,
Și prin cea mai grea-ncercare, să audă vrea un cânt.

Strigă din înalt de ceruri, peste ape-i auzit,
Să găsească vrea plăcere, în poporul Său iubit.

Glasul Lui străbate vremuri, să ne pregătim ar vrea,
Fără pată, zbârcitură, s-așteptăm venirea Sa.

Tremură chiar și pustiul, când El este auzit,
Un izvor de ape limpezi, e din stânc-atunci țâșnit.

Slava Lui ce-i cuvenită, o așteaptă de la noi,
Numai El e Împăratul, fără El... noi suntem goi.

El ridică obositul, cu puterea cea de Sus,
Stă cu cel ce-n orice clipă, este frate cu Isus.

Scoate morții din morminte, El suflare poate da,
Închinarea cea plăcută, poate a-l îndupleca.

Dar așteaptă umilință, vrea neprihăniți să fim,
Zi de zi, în orice clipă, pentru ceruri să rodim.

Vrea în urmă să rămână, urma care a lăsat,
Când pe dealul suferinței, El calvarul a răbdat.

Vrea în noi ca să se vadă, cât de credincioși suntem,
Și prin valea umbrei morții, plini de El Lui să-i cântăm.

Fără inimi împărțite, să trăim noi pe pământ,
Să-l urmăm cu sfințenie, orice luptă biruind.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 37
Opțiuni